Cu mulți ani în urmă, a venit în cabinetul meu o tânără frumoasă și talentată dar copleșitor de încercată. Obiectivul pentru care venise era că nu reușa să-și vândă casa. Divorțase și nu mai putea să întrețină o casă atât de mare, mai ales că avea și un copil. Era obosită, muncea foarte mult și de la un timp se concentra cu greu. Am început să lucrăm la o strategie, să căutăm un preț corect cu care să vândă casa, agenții care să o promoveze, etc. Era din ce în ce mai stresată iar eu încercam să o deschid dar avea o rezistență extraordinară, nu dorea să povestească nimic despre ea.
Nu intru cu forța în sufletul și mintea nimănui așa că am rămas conectate la obiectivul inițial (casa), deși simțeam că există ceva în interiorul ei, extrem de dureros. A părut interesată pentru câteva momente când i-am povestit că am învățat șamanism de la șamani autentici, nativi, că am avut parte de cei mai buni Maeștri în școala de terapie prin respirație și radiestezie, dar a trecut repede și peste asta, singura ei grijă era casa. M-am gândit să o tentez cu terapii complementare pentru că rezistența ei era uriasă, și speram să reușesc cumva să scot ceva din sufletul ei chinuit. După câteva ședințe am simțit că nu mai sunt productivă, băteam pasul pe loc, și, deși colegii mei îmi spun că ar trebui să iau banii pacienților mei, chiar dacă nu avem beneficii, nu pot face asta, simt frustrare dacă nu identific rezultate.
Mă pregăteam să o anunț că doresc să o recomand unui coleg. Speram că va fi ultima ședință și scap. Nu eram pregătită pentru ce urma. Pacienta a intrat în cabinet într-o stare de agitație cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Aveam senzația că mă absoarbe cu totul. Binînțeles că am hotărât pe loc să amân încetarea colaborării pentru că mi-era clar că trebuia să intervin de urgență. Și pentru că nu se putea concentra la nimic, am îndrăznit fără speranță și cu un sfert de gură să o întreb :
”Vrei să facem o sesiune de respirație?” mi-a răspuns imediat: ”Habar nu am ce este asta, dar hai, oricum nu contează, mă simt îngrozitor!”I-am explicat ce urmează, am pregatit-o și ne-am apucat de treabă. Îmi era foarte teamă pentru că știam cât este de rezistentă/anxioasă. Și a fost rezistentă preț de 40 de minute care mi s-au părut un calvar și timp în care mi-au trecut prin minte multe ganduri, inclusiv faptul că îmi câștig existența cam greu. Dar exact cand mă pregăteam să închei și să o anunț că nu sunt copetentă pentru nevoile ei, s-a adâncit în respirație și a început să aibă niște trăiri fantastice. Se schimbase total, îi curgeau șiroaie de lacrimi pe obraz, și aproape instinctiv mi-a căutat mâna. Se abandona cu totul simțurilor.
Au urmat minute în șir de poveste, da, poveste, pentru că asta se întâmplă într-o sesiune de respirație, persoana care respiră își scrie povestea. Este fascinant tot procesul. Deodată, cand credeam că pacienta mea intră pe un drum lin, apropiindu-se de final, mi-a oferit încă o surpriză, copleșitoare de data aceasta. A bușit-o o criză imensă de plans, s-a ridicat în șezut și a început să-mi povestească: pe când avea 5 ani, mama ei a întâlnit un bărbat de care s-a îndrăgostit nebunește, motiv pentru care a divorțat și s-a mutat cu ”noul tată”. De la vârsta de 7 ani acesta a început să o abuzeze. Mama se pare că nu a observat deși este știut că toate mamele știu asta dar refuză să facă față adevărului. Și-a dorit să fugă la tatăl ei dar ”individul” a convins-o pe mamă că este periculos ca fiica să crească lângă un tată alcoolic.
Da, omul devenise alcoolic, așa a putut el să facă față situației. Între timp călăul deghizat în salvator, bineînțeles că nu o salva pe fată de la nimic ci încerca să-și păstreze prada. La 16 ani, a cunsocut un bărbat cu 20 de ani mai mare decât ea și care a acceptat să o ajute. Dar, minoră fiind, ”salvatorul” a anunțat autoritățile și a adus-o de păr, plangând și târând-o, neputincioasă, către casa în care urma să continue abuzul, desigur sub ochii mamei. De câte ori încerca să fugă, abuzatorul o găsea și o aducea acasă unde îi aplica o corecție corespunzătoare. Au urmat încă 2 ani de coșmar.
Asistând la tot acest proces de eliberare, simțeam furie, neputință, am avut unul dintre acele momente în care terapeutul are nevoie de terapie urgent pentru că nu poate integra povestea celui căruia îi face terapie. La 18 ani s-a mutat cu iubitul acela mai mare cu 20 de ani. ”Salvatorul” a înebunit și în disperarea lui a divorțat de mama invizibilă. Mama, ”îndrăgostită” fiind de demonul cu chip de om, nu a putut trece peste șoc și a decis să-și pună capăt zilelor lăsându-i un bilet fiicei: ”ți-l las ție, nenorocito, oricât am făcut pentru el, doar pentru tine are ochi!”…
Nu știu dacă mai am cuvinte să adaug, după ce că a fost abuzată în toate felurile și pe toate nivelurile, a mai căpătat și vina morții mamei. A mai venit la câteva ședințe. S-a împăcat cu tatăl ei, locuiau împreună, acesta renunțase la alcool, am reușit împreună să vindem casa. Se liniștise. Pentru prima dată a putut povesti despre suferința ei, fără ca cineva să o acuze sau să o judece. În situații de aceste gen, rănile nu se vindecă niciodată. Singurul lucru pe care îl pot învăța victimele este să trăiască cu rănile lor și să poată deveni funcționale. Există foarte multe femei abuzate, care nu pot vindeca niciodată rana și golul imens sădite de un abuzator care nu are nivelul de evoluție necesar să înțeleagă că o fetiță fără apărare nu este un bun de consum, și o femeie care nu are puterea să-și accepte condiția de mamă inaintea fricii de a pierde un așa zis partener.
Acum este bine, s-a recăsătorit, are doi copii și pentru ea viața merge înainte.