Cateva din competențele mele:
- Licentiat si Masterand in artele comunicarii.
- Facultatea de psihologie.
- Consilier pentru dezvoltare personala certificat de Ministerul Muncii CNFPA
- Formator certificat de Ministerul Muncii CNFPA
- Scoala de Respiratie alaturi de marele Maestru Dan Brule. Diploma cu recunoastere internationalain terapie prin respiratie.
- Membru fondator in Asociatia romano-americana de terapie prin respiratie si alte terapii complementare.
- Membru fondator al Asociatiei romane Trup cu Suflet care sustine ajutorarea persoanelor cu dizabilitati.
Sunt psiholog cu dublă competență: în psihologia clinică și în psihoterapia cognitiv-comportamentală, cu Drept de liberă practică, acreditat de Colegiul Psihologilor.
În copilărie părinții mei credeau că sunt emotivă, plângeam și eram foarte sensibilă în preajma oamenilor. Au consultat în repetate rânduri specialiști cu privire la reacțiile mele dar fără un rezultat care să schimbe cu ceva percepțiile mele.
Ca adult am realizat că nu eram emotivă ci emoțională și ceea ce simțeam eu era empatie. Simțeam stările celor din jur, eram conectată la trăirile lor și sufeream împreună cu ceilalți. Acesta este motivul pentru care mă pot conecta foarte ușor la stările pacienților mei și putem împreună să identificăm trăiri emoționale.
Urmând cursurile Masterului de Psihologie clinică și Consiliere psihologică am dobândit cunostințele esențiale pentru evaluarea clinică, consiliere și susținere în procesul terapeutic. Competența în sihoterapia cognitiv-comportamentală am dobândit-o în urma formării pe o durată de cinci ani.
Am urmat programul de dezvoltare personală de 350 de ore, ca și completare la formările parcurse, pentru a obține dreptul de liberă practică de la Colegiul Psihologilor. Am peste 12 ani de experiență in cabinet, workshopuri si cercuri de lucru.
Ca o concluzie,
- Psihoterapeut cognitiv-comportamental acreditat COPSI
- Formare în consiliere psihologică și dezvoltare personală
- Experiență în lucrul cu anxietate, atacuri de panică, stres, tulburări emoționale și adaptative, terapie de cuplu, consigliere de familie, etc.
De-a lungul anilor am învățat că schimbarea nu se produce dintr-odată, ci prin pași mici, prin încredere și prin momentele în care cineva te însoțește fără să te judece. În cabinet, nu există „probleme mari” sau „mici”, ci doar oameni care încearcă să trăiască mai bine cu ei înșiși.
Care sunt motivele pentru care iți doresti sa lucrezi cu mine?
- Dorința de a te schimba în bine
- Dorința de a imbunătății comunicarea și colaborarea în cuplu sau relații.
- Stima de sine scăzută sau anxietate de performanță.
- Anxietate.
- Traume personale sau de familie.
- Inadaptare socială.
- Dezvoltare personală.
- Susținerea pe timpul bolii.
- Dependența de droguri, jocuri de noroc, alcool, etc.
- Dezvoltare profesională.
- Tulburare de pesonalitate.
- Psihodiagnostic clinic.
Cred în puterea relației terapeutice autentice — în dialogul sincer, empatic și în curajul de a explora. Împreună construim o hartă interioară: învățăm să recunoști tiparele de gândire, să le înțelegi și să le schimbi, astfel încât să-ți recapeți echilibrul și libertatea interioară
Curiozitatea mea nu se oprește aici. Am credința că omul este într-o continuă dezvoltare și cunoaștere și că în fiecare clipă, este intr-un proces continuu de dezvoltare a Sinelui personal. Cred că pentru fiecare „problemă” există o soluție și reușesc foarte des să molipsesc cu optimismul meu pe cei cu care lucrez.
Pentru mine, fiecare om este ca o comoară gata să fie descoperită.
Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere să mă lase să-i însoțesc în procesul terapeutic, cu ajutorul lor si a cunoasterii pe care am dobandit-o, am devenit psihoterapeut și formator.
Dacă simți că ai nevoie de sprijin, nu trebuie să aștepți până „îți trece”. Uneori, simplul fapt că povestești este primul pas spre vindecare.
Hai să vorbim — primul pas e doar o conversație.
Nicoleta Pițu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, București
Parerea pacientilor
Articolele Mele
Perfecționismul – presiunea de a fi mereu „destul de bun”
Ce este perfecționismul? Perfecționismul nu înseamnă dorința de a face lucrurile bine, ci presiunea de a nu greși niciodată. Este o formă de autocritică intensă în care valoarea personală devine condiționată de reușite, rezultate sau validare externă. Perfecționiștii...
Atașamentul evitant – când apropierea sperie, iar distanța pare mai sigură
Ce este atașamentul evitant? Atașamentul evitant este un stil de atașament format în copilărie, în care persoana învață că a fi vulnerabil este periculos și că apropierea poate aduce dezamăgire, respingere sau suferință. Adultul cu atașament evitant nu respinge...
Nevoia de control – când anxietatea se transformă în strategie de supraviețuire
Ce este nevoia de control? Nevoia de control nu este o trăsătură de personalitate, ci o strategie de protecție. Este modul prin care o persoană încearcă să mențină siguranța într-o lume percepută ca imprevizibilă, periculoasă sau instabilă. Oamenii cu nevoi ridicate...
Anxietatea sociala – ce este, cum apare si cum poate fi depasita
Ce este anxietatea sociala Anxietatea sociala este una dintre cele mai frecvente tulburari de anxietate din prezent, insa ramane adesea neinteleasa sau confundata cu simpla timiditate. In realitate, anxietatea sociala reprezinta o teama intensa si persistenta de a fi...
Burnout-ul în relații – când iubirea se transformă în epuizare emoțională
Ce este burnout-ul în relații Când vorbim despre burnout, ne gândim adesea la stresul profesional. Totuși, același mecanism se poate manifesta și în relațiile de cuplu: o oboseală emoțională profundă, o senzație că oferi constant, dar nu mai ai resurse. Burnout-ul în...
Frica de abandon – rădăcini emoționale și vindecarea prin terapie
Ce este frica de abandon Frica de abandon este una dintre cele mai adânci răni emoționale pe care le poate purta o persoană. Se formează adesea în copilărie, atunci când copilul a trăit pierderea, respingerea sau lipsa emoțională a unei figuri de atașament – un...
Dependența emoțională – când iubirea devine atașament dureros
Ce este dependența emoțională Dependența emoțională nu înseamnă iubire prea mare, ci o nevoie profundă de validare și siguranță venită din exterior. Persoana dependentă emoțional nu se simte completă fără prezența celuilalt, se teme constant de respingere și are...
Depresia mascată – tristețea ascunsă în spatele zâmbetului
Ce este depresia mascată Depresia mascată este o formă de depresie care nu se arată prin semnele clasice de tristețe sau retragere, ci se ascunde în spatele unei aparente normalități. Persoana afectată continuă să zâmbească, să muncească și să fie „funcțională”, însă...
Tulburarea de personalitate narcisică – între fragilitate și nevoia de admirație
Tulburarea de personalitate narcisică (TPN) este una dintre cele mai complexe și dificil de înțeles tulburări de personalitate. Dincolo de imaginea de persoană sigură, puternică și seducătoare, se ascunde adesea o vulnerabilitate profundă, o teamă intensă de...
Ce simte un partener într-o relație toxică cu o persoană narcisică
Relațiile cu persoane care au trăsături narcisice pot începe spectaculos: cu atenție, admirație, intensitate și o conexiune aparent unică. Totul pare perfect — până când, treptat, apar schimbările subtile: criticile, lipsa empatiei, controlul și nevoia de validare...