Cateva din competențele mele:
- Licentiat si Masterand in artele comunicarii.
- Facultatea de psihologie.
- Consilier pentru dezvoltare personala certificat de Ministerul Muncii CNFPA
- Formator certificat de Ministerul Muncii CNFPA
- Scoala de Respiratie alaturi de marele Maestru Dan Brule. Diploma cu recunoastere internationalain terapie prin respiratie.
- Membru fondator in Asociatia romano-americana de terapie prin respiratie si alte terapii complementare.
- Membru fondator al Asociatiei romane Trup cu Suflet care sustine ajutorarea persoanelor cu dizabilitati.
Sunt psiholog cu dublă competență: în psihologia clinică și în psihoterapia cognitiv-comportamentală, cu Drept de liberă practică, acreditat de Colegiul Psihologilor.
În copilărie părinții mei credeau că sunt emotivă, plângeam și eram foarte sensibilă în preajma oamenilor. Au consultat în repetate rânduri specialiști cu privire la reacțiile mele dar fără un rezultat care să schimbe cu ceva percepțiile mele.
Ca adult am realizat că nu eram emotivă ci emoțională și ceea ce simțeam eu era empatie. Simțeam stările celor din jur, eram conectată la trăirile lor și sufeream împreună cu ceilalți. Acesta este motivul pentru care mă pot conecta foarte ușor la stările pacienților mei și putem împreună să identificăm trăiri emoționale.
Urmând cursurile Masterului de Psihologie clinică și Consiliere psihologică am dobândit cunostințele esențiale pentru evaluarea clinică, consiliere și susținere în procesul terapeutic. Competența în sihoterapia cognitiv-comportamentală am dobândit-o în urma formării pe o durată de cinci ani.
Am urmat programul de dezvoltare personală de 350 de ore, ca și completare la formările parcurse, pentru a obține dreptul de liberă practică de la Colegiul Psihologilor. Am peste 12 ani de experiență in cabinet, workshopuri si cercuri de lucru.
Ca o concluzie,
- Psihoterapeut cognitiv-comportamental acreditat COPSI
- Formare în consiliere psihologică și dezvoltare personală
- Experiență în lucrul cu anxietate, atacuri de panică, stres, tulburări emoționale și adaptative, terapie de cuplu, consigliere de familie, etc.
De-a lungul anilor am învățat că schimbarea nu se produce dintr-odată, ci prin pași mici, prin încredere și prin momentele în care cineva te însoțește fără să te judece. În cabinet, nu există „probleme mari” sau „mici”, ci doar oameni care încearcă să trăiască mai bine cu ei înșiși.
Care sunt motivele pentru care iți doresti sa lucrezi cu mine?
- Dorința de a te schimba în bine
- Dorința de a imbunătății comunicarea și colaborarea în cuplu sau relații.
- Stima de sine scăzută sau anxietate de performanță.
- Anxietate.
- Traume personale sau de familie.
- Inadaptare socială.
- Dezvoltare personală.
- Susținerea pe timpul bolii.
- Dependența de droguri, jocuri de noroc, alcool, etc.
- Dezvoltare profesională.
- Tulburare de pesonalitate.
- Psihodiagnostic clinic.
Cred în puterea relației terapeutice autentice — în dialogul sincer, empatic și în curajul de a explora. Împreună construim o hartă interioară: învățăm să recunoști tiparele de gândire, să le înțelegi și să le schimbi, astfel încât să-ți recapeți echilibrul și libertatea interioară
Curiozitatea mea nu se oprește aici. Am credința că omul este într-o continuă dezvoltare și cunoaștere și că în fiecare clipă, este intr-un proces continuu de dezvoltare a Sinelui personal. Cred că pentru fiecare „problemă” există o soluție și reușesc foarte des să molipsesc cu optimismul meu pe cei cu care lucrez.
Pentru mine, fiecare om este ca o comoară gata să fie descoperită.
Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere să mă lase să-i însoțesc în procesul terapeutic, cu ajutorul lor si a cunoasterii pe care am dobandit-o, am devenit psihoterapeut și formator.
Dacă simți că ai nevoie de sprijin, nu trebuie să aștepți până „îți trece”. Uneori, simplul fapt că povestești este primul pas spre vindecare.
Hai să vorbim — primul pas e doar o conversație.
Nicoleta Pițu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, București
Parerea pacientilor
Articolele Mele
Insomnia în depresie și anxietate – Evaluare / Psihoterapie / Tehnici de relaxare
Una dintre problemele cele mai neplăcute ale pacienţilor depresivi sau anxioşi este insomnia. Unele persoane reuşesc doar cu greu să adoarmă (insomnia de anxietate), în timp ce altele se trezesc de mai multe ori în cursul orelor de dimineaţă (insomnie de depresie). De...
Tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD/ADD)
Un model persistent de lipsă a atenției și/sau hiperactivitate care afectează funcționarea sau dezvoltarea, activitățile sociale, școlare sau profesionale, cu o persistență în timp de cel puțin șase luni, poate fi ADHD/ADD. A se diferenția de comportamentul...
Anxietate generalizată
Pentru a lua în considerare diagnosticul de anxietate generalizată este nevoie să răspunzi afirmativ la una sau mai multe dintre următoarele întrebări: În ultimele luni ai avut tendința de a te îngrijora în legătură cu diverse aspecte din viața ta? Sunt aceste...
Posibile gânduri ale persoanelor cu Tulburare de personalitate
Tulburarea de personalitate evitantă ”Sunt lipsit de abilități sociale și sunt indezirabil în situații de muncă sau sociale”. ”Dacă se apropie de mine, oamenii vor descoperi cine sunt cu adevărat și mă vor respinge”. ”Ar trebui să evit situațiile în care atrag atenția...
Tulburarea depresivă – Evaluare/ Psihoterapie/ Dezvoltare personală
Tulburarea depresivă este reprezentată de existența a cel puțin unui episod depresiv major. Cele două simptome principale ale unui episod depresiv major sunt: stare de deprimare sau tristețe, pierderea marcată a interesului sau a plăcerii de a desfăşura aproape orice...
Psihoterapie/ Acceptare/Introspecție
De multe ori, fără să conștientizăm, îi etichetăm pe cei din jurul nostru care, în percepția nostră, sunt deranjanți prin comportamentele și atitudinile lor. Poate că ne sunt colegi, rude, prieteni, clienți iar noi considerăm că știm suficient despre ei așa încât...
Tulburarea depresivă – Evaluare/ Psihoterapie/ Dezvoltare personală
Tulburarea depresivă este reprezentată de existența a cel puțin unui episod depresiv major. Cele două simptome principale ale unui episod depresiv major sunt: o stare de deprimare sau tristețe, pierderea marcată a interesului sau a plăcerii de a desfăşura aproape...
Tulburarea Obsesiv Compulsivă
Este Tulburarea în care pacientul are: „obsesii” (gânduri, impulsuri sau imagini persistente care cauzează anxietate sau distres) „compulsii” („ritualuri”, comportamente repetitive sau acte mentale, prin care clientul crede că poate reduce anxietatea sau preveni...
Legătura dintre corp și suflet
De mult ori ”durerea” ne vorbește prin corp, mai ales atunci când ne blocăm sau respingem emoțiile și astfel, poate apărea boala. Putem face legătura dintre anumite reacții fizice și stări sufletești. Astfel dacă: Genunchii te dor se pare că mai ai de lucrat la...
Anxietatea generalizata/ Evaluare/ Psihoterapie
Poți avea anxietate dacă răspunzi afirmativ la următoarele întrebări: În ultimele luni ai avut tendința de a te îngrijora în legătură cu diverse aspecte din viața ta? Sunt aceste îngrijorări mai dese și mai accentuate decât de obicei? În ultimele șase luni ai avut mai...